Capelanul și profesorul de religie din cadrul Școlii EXCELSIS, Dumitru Juravliov, în perioada lunii aprilie a.c. a întreprins o vizită de studiu în Statele Unite ale Americii (S.U.A.), capitala Washington, D.C., orașul New York, precum și Statul Pennsylvania.
Agenda vizitei a cuprins întâlniri cu administrația, elevii și studenții mai multor școli și academii din S.U.A. care au exprimat gratitudine și deschidere către colaborare de lungă durată cu Școala EXCELSIS și care își doresc implementarea mai multor proiecte educaționale în Republica Moldova, cu impact major asupra sporirii interesului de dezvoltare continuă a elevilor, precum și a creșterii gradului de intelectualitate. De asemenea, gazda americană a rămas uimită, în rezultatul prezentării, de către profesorul Dumitru Juravliov, a Școlii EXCELSIS prin poze și informații electronice, de condițiile din interiorul și exteriorul instituției, calitatea alimentației, dotarea cu tehnică nouă și materiale didactice necesare pentru fiecare treaptă educațională, etc. Acesta fiind și un motiv pe care prietenii din Statele Unite nu îl vor nega în niciun caz, și anume vizitarea, în cea mai scurtă perioadă, a Școlii EXCELSIS dar și a celor mai frumoase locuri din țara noastră.






















Leave a Reply