Preșcolarii EXCELSIS au participat activ, astăzi, în cadrul proiectului „Promovarea egalității de gen în profesii”, unde au învățat despre importanța meseriilor în societate dar, în mod special, au zburdat alături de doamnele pompier, fotbalist și șofer de troleibuz, fiind și oaspeții mult așteptați de astăzi a preșcolarilor. De asemenea, copiii au aflat cum se lucrează în aceste domenii interesante și de ce fără unele dintre aceste profesii societatea nu ar funcționa în normalitate.
În final, preșcolarii au primit și daruri din partea reprezentanților Federației Moldovenești de Fotbal, două mingi pe care le vor folosi în activitățile sportive.
A fost o acțiune frumoasă, în cadrul căreia copii au manifestat mult interes, entuziasm și curiozitate.
Organizatorul evenimentului – Nadejda Oprea, educator și metodist în cadrul Școlii EXCELSIS. Parteneri – Federația Moldovenească de Fotbal și portalul suntparinte.md.

















Leave a Reply