Fiind în secolul vitezei și al schimbărilor continue, ieri, în cadrul unei lecții practice, preşcolarii din clasa zero au manifestat interes şi curiozitate de a cunoaște mijloacele de transport, și anume, a afla ✔️de ce au fost inventate ✔️când şi din ce au fost construite ✔️cum se deplasau oamenii în vremurile mai vechi ✔️câte tipuri de transport există ✔️de ce trebuie să fim pietoni exemplari și grijulii.
Tocmai pe acest motiv, doamna educator, Nadejda Oprea, a adus la cunoștința copiilor aceste lucruri interesante și utile în cadrul unui proiect cu genericul „Călătoresc cu transportul ce-l doresc”. Astfel, preşcolarii au învăţat despre mijloacele de transport terestru, reguli de circulaţie, indicatoare rutiere, agentul de circulaţie, pieton, pasager, securitatea în stradă. Activităţile au fost pline de culoare, preşcolarii fiind implicați într-un șir de jocuri, cum ar fi: de rol, verbale, didactice matematice, dinamice, muzicale, pictură, construire, etc.













Leave a Reply