O vizită memorabilă a fost efectuată astăzi de către elevii clasei a I-a în cadrul Instituției Publice Naționale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”.
Elevii au făcut cunoştinţă cu tot procesul realizării ştirilor şi reportajelor, precum și au vizitat studiourile unde sunt înregistrate mesajele pe care le auzim zilnic la radio, regiile de emisie, spațiile de montaj, istoricul clădirii etc. „Înarmaţi” cu întrebări, micii vizitatori au încercat să afle toate dedesubturile meseriilor de reporter, prezentator sau realizator de emisiune radio. De asemenea, fiind totuși într-o instituție de presă, elevii EXCELSIS nu au putut pleca fără să ofere câteva interviuri pentru radio, direct din studiou, unde au recitat poezii frumoase pe care le vom putea audia săptămâna viitoare, marți și miercuri (23 și 24 aprilie a.c.), la ora 16:05.





















Leave a Reply