În cadrul Școlii EXCELSIS, astăzi, s-a desfășurat un atelier de lucru cu totul special și esențial pentru cadrele didactice, cu genericul „Transferul tehnologic prin transdisciplinaritate și interdisciplinaritate asigurat de managementul eficienței la nivel instituțional”, la care au participat circa 50 de învățători și profesori din diferite instituții de învățământ din țară. Formatorul atelierului a fost expertul în educație, Ecaterina Moga.
Evenimentul este parte a unui proiect lansat de către Direcția Generală Educație, Cultură, Tineret și Sport din municipiul Chișinău, și care cuprinde mai multe ateliere de lucru organizate în gimnaziile și liceele din capitală, cu scopul de a îmbunătăți cunoștințele pedagogice.
Leave a Reply