Întâlnire memorabilă. Elevii EXCELSIS și-au făcut noi prieteni, cu care au împărtășit multe experiențe interesante - Excelsis

Întâlnire memorabilă. Elevii EXCELSIS și-au făcut noi prieteni, cu care au împărtășit multe experiențe interesante

Întâlnire memorabilă. Elevii EXCELSIS și-au făcut noi prieteni, cu care au împărtășit multe experiențe interesante

Vă place în Republica Moldova? Ce știți despre Republica Moldova? Ce cărți preferați să citiți? Care este sistemul educațional în școlile din Statele Unite ale Americii? și multe altele, au fost principalele întrebări ale elevilor EXCELSIS în cadrul unei întâlniri cu oaspeții americani, Douglas Na’a, Amy Clark, Bianca Ledesma și Lorensa Nieves.

Astfel, curioși și zâmbitori, elevii claselor gimnaziale au aflat multe răspunsuri la întrebările lor dar, ceea ce i-a uimit pe oaspeții americani, este cunoașterea foarte bine a limbii engleze a copiiilor, atât la nivel de înțelegere cât și comunicare. De asemenea, prietenii americani au exprimat gratitudine administrației pentru ospitalitate promițând că vor mai vizita Republica Moldova, în mod special Școala EXCELSIS. În final, elevii au admirat și un cântec la chitară, interpretat extraordinar de către Lorensa Nieves.

Vă reamintim că, zilele anterioare, delegația americană, care vine din statul Texas, Statele Unite ale Americii, a avut o întrevedere și cu directorul Școlii EXCELSIS, Rodica Rudei în cadrul căreia au fost abordate subiecte ce vizează implementarea mai multor proiecte comune ce ar contribui la dezvoltarea procesului de educație în instituție.

Leave a Reply

Your email address will not be published.