Citim o carte împreună
Se zice că suntem o parte a tot ceea ce citim, iar eu continui să cred cu naivitate poate, că atunci când învățăm a citi devenim liberi, liberi să gândim, să ne exprimăm, să visăm și să municm pentru visele noastre, asta încerc să le transmit și elevilor mei.
Pentru că lectura nu este o faptă de rutină, ci una de creație infinită, un proces prin care învățăm să facem toate lucrurile din plăcere am fost inspirată să elaborez mai multe ateliere de lectură pe baza cărților citite cu elevii din clasa a V-a:„Oscar și Tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt, „Pax” de Sara Pennypacker, „Momo” de Michael Ende.
Lucrând la aceste ateliere am descoperit că ele contribuie la formarea unei comunități de cititori învățați și angajați, care împărtășesc pasiunea pentru cărți și călătoresc împreună prin lumi imaginare și idei provocatoare, astfel s-a născut ideea pentru proiectul „Citim o carte împreună”.
În cadrul proiectului au fost implicate trei instituții de învățământ din Republica Moldova: I.P.I.Î „ Excelsis” din orașul Chișinău, Gimnaziul „Ion Vatamanu” din satul Pârlița, raionul Ungheni și Liceul „Hyperion” din satul Gura Galbenei, raionul Cimișlia, am citit împreună cartea „Un băiat pe lista lui Schindler” de Leon Leyson.
Am ales această carte deoarece are darul de a accentua miraculos inteligența și bunătatea, fiecare personaj te provoacă să cercetezi toate lucrurile și să păstrezi ce este bun, de la ei am învățat că faptele vorbesc despre ce alegem să devină viața:o arenă sau un templu?
Au muncit la acest proiect trei cadre didactice, profesoarele de limba și literatura română: Popovici Ina, Cojocari Anastasia și Ciudin Victoria, 76 de elevi, din clasele a V-a și a VI-a din instituțiile respective.
Prima și ultima întâlnire au avut loc în regim online și au conținut întrebări și răspunsuri pe baza cărții, dar una dintre marile bucurii ale acestui proiect a fost faptul că elevii de la Școala Excelsis au mers în vizită la ambele școli. Aceste întâlniri ne-au permis să ne cunoaștem personal, să formăm relații de prietenie și să muncim împreună.
Anume aceste întâlniri în cadrul atelierelor de lectură au fost organizate să întregească competențele livrești ale elevilor și să scoată în evidență valorile latente ale textului, elevii au asimilat noi tehnici de lectură și le-au exersat pe cele care deja le cunoșteau: lectura în lanț, lectura individuală, crearea de întrebări-răspunsuri, Kahoot, Trivia Maker, Întrebări multicolore, au descoperit diverse aforisme și le-au comentat.
Credem că prin intermediul acestui proiect am reușit să creăm un mediu educațional care să stimuleze lectura și receptarea textelor literare prin diverse strategii, demonstrând spirit de observație și atitudine creativă având drept finalitate dezvoltarea abilităților de analiză, argumentare, gândire critică, vorbirea corectă și fluentă a limbii române și abilități practice precum capacitatea de a lucra în echipă, de a lua decizii bine fondate, de a avea inițiativă și de a rezolva probleme complexe.
Leave a Reply